Toamna aceasta mi-a fost dat să observ un paradox legat de sărbătoarea mulțumirii:
”Nemulțumiții prezenți la serbarea mulțumirii”
Fizic erau prezenți, făceau figurație, păreau niște piese într-un decor ireal, spectatori ce comentau de zor tot ce se întâmpla în jurul lor. Nu îi mulțumea nimic, prestația celor ce își aduceau aportul nu s-a ridicat la așteptările domniilor lor, muzica, programul ocazional nu le oferea show-ul dorit, masa a fost prea sărăcăcioasă, vorbirea (predica) sub nivelul lor intelectual. Cu toate acestea sărbătoreau de zor ”ziua recunoștinței”, ”serbarea de mulțumire” sau mai nou ”ziua roadelor” ... mai degrabă un soi de tradiție ori încercarea de ai copia pe alții...
Privind nedumerit la spectacolul în desfășurare, mi-am amintit o afirmație din Biblie:
”Toate zilele celui nenorocit sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat” Proverbe 15:15
Hm, de câte ori oi fi fost și eu la fel ca cei pe care îi priveam ?
Mulțumirea vine din inimă, implicit, doar cei cu inima mulțumită sunt recunoscători și mulțumirea lor este cu adevărat o sărbătoare !
RSS Feed