VEGHEREA
”Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, deci, cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te”! (Apocalipsa 3:1-3)
Vegherea este una dintre atitudinile menite să păstreze o persoană conectată permanent la pachetul de informații, responsabilități, reguli necesare atingerii de performanță într-un anumit domeniu. Pocăința nu face excepție, dacă vegherea este neglijată foarte repede iese la iveală enorma diferență dintre ce se vorbește și realitate (îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort), în cazul de față. Realitate tristă și neonorabilă pentru oricine s-ar afla în acești parametri.
Cum s-a ajuns la o asemenea situație critică? Simplu.
Persoanele în cauză au adoptat o atitudine pasivă. Considerându-se creștini suficient de perfecți nu au văzut nici un fel de pericol în așezarea lucrurilor pe un alt fel de făgaș decât cel original. O atitudine relaxată în ce privește conduita zilnică, mai degrabă complică lucrurile deoarece se pierde standardul pocăinței cerut de Dumnezeu.
Pocăința nu este negociabilă. Dumnezeu spune de la început explicit cum stau lucrurile, și așa rămân. Invitația la reamintirea pocăinței standard, ” Adu-ţi aminte, deci, cum ai primit şi auzit!”, pe tonul imperativ este spre binele creștinilor în cauză. Apoi, ” ține, şi pocăieşte-te” reprezintă pașii concreți pe care individul este chemat să îi facă.
Ce se poate spune despre atitudinea vegherii creștinilor contemporani? Dar despre mărturia lor? Este diferență între reclamă și realitate? Sunt dispuși creștinii ce alcătuiesc azi multele biserici să își folosească urechile pentru a auzi chemarea la pocăință privind vegherea ? Cu siguranță performanțele sunt pentru cei ce aud!
”Ştiu faptele tale: că îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Veghează, şi întăreşte ce rămâne, care e pe moarte, căci n-am găsit faptele tale desăvârşite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ţi aminte, deci, cum ai primit şi auzit! Ţine, şi pocăieşte-te”! (Apocalipsa 3:1-3)
Vegherea este una dintre atitudinile menite să păstreze o persoană conectată permanent la pachetul de informații, responsabilități, reguli necesare atingerii de performanță într-un anumit domeniu. Pocăința nu face excepție, dacă vegherea este neglijată foarte repede iese la iveală enorma diferență dintre ce se vorbește și realitate (îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort), în cazul de față. Realitate tristă și neonorabilă pentru oricine s-ar afla în acești parametri.
Cum s-a ajuns la o asemenea situație critică? Simplu.
Persoanele în cauză au adoptat o atitudine pasivă. Considerându-se creștini suficient de perfecți nu au văzut nici un fel de pericol în așezarea lucrurilor pe un alt fel de făgaș decât cel original. O atitudine relaxată în ce privește conduita zilnică, mai degrabă complică lucrurile deoarece se pierde standardul pocăinței cerut de Dumnezeu.
Pocăința nu este negociabilă. Dumnezeu spune de la început explicit cum stau lucrurile, și așa rămân. Invitația la reamintirea pocăinței standard, ” Adu-ţi aminte, deci, cum ai primit şi auzit!”, pe tonul imperativ este spre binele creștinilor în cauză. Apoi, ” ține, şi pocăieşte-te” reprezintă pașii concreți pe care individul este chemat să îi facă.
Ce se poate spune despre atitudinea vegherii creștinilor contemporani? Dar despre mărturia lor? Este diferență între reclamă și realitate? Sunt dispuși creștinii ce alcătuiesc azi multele biserici să își folosească urechile pentru a auzi chemarea la pocăință privind vegherea ? Cu siguranță performanțele sunt pentru cei ce aud!
RSS Feed