CONSECVENȚA
”Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apocalipsa 2:10.
A fi credincios lui Dumnezeu păstrându-te fidel principiilor și culturii duhovnicești într-o societate ostilă implică perioade dificile. Presiunea ce vine din partea societății deseori a depășit limitele rațiunii. Cei implicați în persecuții se consideră totdeauna corecți, ei fie iau deciziile ce se impun, fie execută ordinile primite. Cei care au suferit pe nedrept au fost creștinii. Creștinii autentici totdeauna au rămas consecvenți în credința lor față de Dumnezeu. Ei nu și-au permis trădarea în nici-o circumstanță. Fiecare generație își are porția ei de suferință tocmai să își poată exersa partea lor de consecvență. Biserica Domnului Isus, credincioșii care o alcătuiesc pot fi identificați în baza consecvenței lor. Acestora le sunt adresate frumoasele cuvinte de încurajare ”fii credincios până la moarte ” și tot lor le este adresată certitudinea veșniciei ” şi-ţi voi da cununa vieţii”.
Consecvența este compatibilă cu pocăința. Așa a fost și așa a rămas. Întrebarea la care se cere răspunsul nostru este în ceea ce ne privește direct și personal atitudinea noastră concretă la consecvența (statornicia) în credință pe care ne-o etalăm în societatea contemporană. Cunoaștem cu toții că valorile vieții duhovnicești le dobândim apropiindu-ne de izvorul credinței și nu îndepărtându-ne de origini prin tertipuri așa zis moderne.
Ce avem de zis cu privire la consecvența personală? Suntem în parametrii Bibliei? Este Dumnezeu mulțumit de consecvența noastră? În situația unor lipsuri avem oportunitate pocăinței punctuale. Pocăința punctuală se referă specific la ceea ce ne lipsește. Desigur nimeni nu este obligat, dar cei ce au urechi de auzit … aud. Beneficiul va fi, ”cununa vieții”. De ce să nu ajungem la această performanță fiecare dintre noi?
”Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.” Apocalipsa 2:10.
A fi credincios lui Dumnezeu păstrându-te fidel principiilor și culturii duhovnicești într-o societate ostilă implică perioade dificile. Presiunea ce vine din partea societății deseori a depășit limitele rațiunii. Cei implicați în persecuții se consideră totdeauna corecți, ei fie iau deciziile ce se impun, fie execută ordinile primite. Cei care au suferit pe nedrept au fost creștinii. Creștinii autentici totdeauna au rămas consecvenți în credința lor față de Dumnezeu. Ei nu și-au permis trădarea în nici-o circumstanță. Fiecare generație își are porția ei de suferință tocmai să își poată exersa partea lor de consecvență. Biserica Domnului Isus, credincioșii care o alcătuiesc pot fi identificați în baza consecvenței lor. Acestora le sunt adresate frumoasele cuvinte de încurajare ”fii credincios până la moarte ” și tot lor le este adresată certitudinea veșniciei ” şi-ţi voi da cununa vieţii”.
Consecvența este compatibilă cu pocăința. Așa a fost și așa a rămas. Întrebarea la care se cere răspunsul nostru este în ceea ce ne privește direct și personal atitudinea noastră concretă la consecvența (statornicia) în credință pe care ne-o etalăm în societatea contemporană. Cunoaștem cu toții că valorile vieții duhovnicești le dobândim apropiindu-ne de izvorul credinței și nu îndepărtându-ne de origini prin tertipuri așa zis moderne.
Ce avem de zis cu privire la consecvența personală? Suntem în parametrii Bibliei? Este Dumnezeu mulțumit de consecvența noastră? În situația unor lipsuri avem oportunitate pocăinței punctuale. Pocăința punctuală se referă specific la ceea ce ne lipsește. Desigur nimeni nu este obligat, dar cei ce au urechi de auzit … aud. Beneficiul va fi, ”cununa vieții”. De ce să nu ajungem la această performanță fiecare dintre noi?
RSS Feed