• Acasa
  • Publicatii
  • Media
    • Prezentari Video (ppt).
    • Predici Audio
    • Album Foto
    • Album Video
  • Meditatii Biblice
  • Contact

Profilul angajatului crestin

6/8/2013

0 Comments

 

”Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, mântuitorul nostru” (Tit 2:9f).


Odată cu diversificarea muncii potrivit cererii și ofertei, au apărut și diferite raporturi între oameni indiferent de religia pe care aceștia o aveau.
Angajatul, respectiv robul, avea un statut, diferit de al angajatorului, respectiv stăpânul. În fișa postului de angajat creștin intrau următoarele responsabilități:
Supunere. Locul de muncă este o favoare și o sursă pentru existență. Respectul prin munca prestată și prin felul de vorbire manierat sunt indiscutabile. Poziția de creștin este compatibilă cu o astfel de atitudine.
Corectitudine. A fi cinstit, corect, econom, mulțumit, fără lăcomie sunt alte aspecte pe cât de sensibile, pe atât de normale printre creștini. Într-o societate lipsită de valorile corectitudinii, creștinii aveau ocazia să demonstreze diferența.
Credincioșie. De asemenea a fi rob sau angajat dispus să manifeste consecvență, perseverență, continuitate pentru a presta o muncă de calitate folositoare și aducătoare de profit stăpânului intra în atribuțiunile fiecărui muncitor.
Mărturie creștină. Toate cele amintite se dovedesc reale din pricina faptului că prin statutul lor principal, acela de creștin, superior celui de angajat, se transmitea un mesaj, se prezenta un anumit tip de mărturie.
Mărturia era de fapt forma cea mai reală și clară a prezenței lui Dumnezeu în toate aspectele vieții practice a persoanei credincioase în societate, indiferent că avea poziția de angajator sau doar cea de angajat. Ceea ce la început era perceput ca un subiect teoretic de învățătură, se transforma suficient de repede într-un subiect practic de viață trăită public pentru cinstirea și onoarea lui Dumnezeu. 

Va invit ca in saptamana in care intram, sa relectam impreuna la implicatiile statutului nostru de angajati.O saptamana binecuvantata.

0 Comments



Leave a Reply.

    Archives

    April 2020
    March 2020
    February 2020
    January 2020
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    March 2016
    February 2016
    December 2015
    September 2015
    August 2015
    July 2015
    June 2015
    March 2015
    February 2015
    January 2015
    December 2014
    November 2014
    April 2014
    March 2014
    February 2014
    January 2014
    December 2013
    November 2013
    October 2013
    September 2013
    August 2013
    June 2013
    May 2013
    April 2013
    March 2013
    October 2012
    September 2012
    August 2012
    July 2012
    June 2012
    May 2012
    April 2012


    Categories

    All

    RSS Feed

Acasa
Publicatii
Comenzi
Meditatii Biblice
Resurse Video
Resurse Audio