”Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil; când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc” (1 Corinteni 13:11).
Eram undeva la un spital de recuperări pentru tratamentul necesar. Asistenta venise să ne administreze "doctoriile" indicate de medic. Veni vorba despre durerea ce ne afecta mădularele trupului, moment la care dânsa a remarcat: ”ei, vremea trece prin noi și lasă urme”.
Atunci mi-am adus aminte că și viața are anotimpuri. Totdeauna asociez copilăria cu primăvara vieții. Cu toții intrăm în viață la fel. Venim pe lume asemenea unor pui, neajutorați, neputincioși, dizgrațioși, numai o mamă este capabilă să vadă frumusețe în ghemotocul plângăcios din brațele ei. (Cel puțin așa am aflat că arătam eu în primăvara lui cinzecișicinci).
Așadar fiecare persoană își are primăvara vieții lui. Statura, vorba, emoțiile, preocupările, gândurile, abilitățile dovedesc cât de plăpânzi și firavi suntem, asemenea unui ghiocel, a unui boboc de floare sau chiar al unui fir de iarbă. Primăvara vieții este timpul acumulărilor, asemenea unui burete sorbim cele necesare dezvoltării biologice, primele și cele mai temeinice noțiuni educaționale, adunăm resursele emoționale, într-un cuvânt, ne pregătim pentru adevărata viață ce urmează.
Cu toate că primăvara vieții se dovedește a fi scurtă, prea scurtă uneori, ea rămâne și revine în amintirea de peste ani ca cea mai frumoasă perioadă a vieții după care deseori oftăm cu nostalgie. Oricum ar fi altfel, copilăria la fel ca anotimpul primăverii, este necesara și foarte importanta pentru viața fiecăruia dintre noi. Lui Dumnezeu îi datorăm toate mulțumirile pentru anotimpurile vietii noastre .
RSS Feed