”Măturaţi aluatul cel vechi, ca să fiţi o plămădeală nouă, cum şi sunteţi, fără aluat; căci Cristos, Paştele noastre, a fost jertfit” (1 Corinteni 5:7).
Cine este cu adevărat Paștele noastre?
Iată o întrebare la care se cere un răspuns personal. Răspunsul formulat trebuie să devină certitudine confirmată de felul nostru de a sărbătorii Paștele.
Iată câteva detalii ce ne conduc la concentrarea sărbătorii asupra persoanei Domnului Isus Cristos:
Iertarea oferită Evreilor de către Dumnezeu cu ocazia primelor Paște, comunicata prin Moise, ne este comunicată acum nouă tuturor neevreilor prin Isus Cristos.
Sângele mielului sacrificat pus pe tocul ușii a îndepărtat îngerul morții de casele celor ce au îndeplinit cerințele lui Dumnezeu, la fel pentru noi credincioșii de azi, sângele lui Isus Cristos este garanția vieții. Sângele lui Isus a devenit semnul unui legământ nou, actual prin care s-a reglementat relația omului cu Dumnezeu.
După cum din pricina scopului, conținutului, semnificației, primele Paște au avut o formă de exprimare diferită de tot ce era obișnuit atunci, la fel pentru noi azi din aceleași considerente trebuie să măturăm cele vechi pentru a ne putea identifica cu Isus Cristos.
Atunci când cu adevărat Cristos este Paștele noastre, avem cu adevărat sărbătoare și ce e mai important, avem o viață nouă pe care o trăim în lumina acestei realități. Atunci putem avea și transmite altora din toată inima:
Sărbători Fericite și mai ales binecuvântate !