Iată două elemente ce atestă prezența activă a Sfintei Treimi în viața persoanei creștine.
Harul
Opiniile referitoare la Harul lui Dumnezeu sunt multiple. Oamenii au simțit nevoia să definească Harul în diferite momente ale istoriei. Mă voi referi strict la aspectul consemnat de apostolul Pavel prin care sunt precizate câteva dintre multiplele aspecte prin care Harul se manifestă.
” Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat, şi ne învaţă s-o rupem cu păgânătatea şi cu poftele lumeşti, şi să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate şi evlavie …” (Tit 2:11f).
De observat paleta acțiunii Harului:
- mântuire
- educație
- decizii
- împotrivire
- transformare
- echilibru
- corectitudine
- evlavie
Acțiunea Harului este completă, suficientă, benefică, prezentă, veșnică.
Pace
Pacea oferită de Dumnezeu este mai presus de pacea limitată, incompletă, vremelnică, insuficientă pe care o pot oferi oamenii, ei au conceptul luptei pentru pace.
Pacea lui Dumnezeu vine din iubire, sfințenie, desăvârșire pentru a un beneficiul oamenilor. Problema dificilă este că omul nu poate intra oricum într-o astfel de pace, el trebuie să recunoască mai întâi că este deficitar în relația lui cu Dumnezeu, să creadă în Isus Cristos și să se supună învățăturilor Lui.
Creștinii autentici au acces la izvorul păcii după cum exprimă cuvintele; ”Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte." Ioan 14:27.
Harul și pacea sunt fețe ale aceleiași monede ce vin, lucrează, locuiesc, fac minuni împreună deoarece sunt soli ce coboară de la Dumnezeu și Isus Cristos.
Da, Harul și Pacea sunt darul lui Dumnezeu pentru cei credincioși, și pentru realitatea acestora în viață este implicat Duhul Sfânt.
Cum stăm la acest capitol ?
Ioan R.