”Iar a Aceluia, care poate să vă păzească de orice cădere, şi să vă facă să vă înfăţişaţi fără prihană şi plini de bucurie înaintea slavei Sale, singurului Dumnezeu, mântuitorul nostru, prin Isus Hristos, Domnul nostru, să fie slavă, măreţie, putere şi stăpânire, mai înainte de toţi vecii, şi acum şi în veci. Amin” (Iuda 1:24f).
Toate activitățile au un început și un sfârșit, chiar și persoanele care le realizează pășesc încet spre un final al lor. Anii trec uneori fără să simțim și odată cu ei trecem și noi. Spre ce final ne îndreptăm ? Iuda își închie epistola sa adresată fraților de credință creionând un final spectaculos rezervat numai credincioșilor autentici.
Protecția divină. Specific celui credincios este faptul că pe tot parcursul vieții și activității lui beneficiază din plin
de autoritatea divină pe care o accesează în condiții explicit consemnate.
Performanțele duhovnicești. Neprihănirea și bucuria abundentă nu fac parte din zestrea umană, ele devin realitate viabilă numai pentru oamenii care s-au alipit de Dumnezeu prin credința în Domnul Isus Cristos. Credința autentică formează climatul prielnic performanțelor Duhului Sfânt în persoana umană.
Onestitate. Credința în sine înseamnă relație. Relațiile rezistă și se consolidează în timp, numai atunci când fiecare parte implicată aduce în folosința comună tot ce are ea. În cazul de față omul se pune pe sine iar Dumnezeu aduce de asemenea toată zestrea de care dispune. Ca efect al onestității celor două părți, credinciosul autentic recunoaște și își exprimă adeziunea lui slăvind pe Dumnezeu așa cum se cuvine.
Finalul creionat de autorul epistolei, ne sugerează o perspectivă cu durată veșnică ce se deschide ca un final spectaculos și bine meritat pentru fiecare credincios autentic.
Ne putem preocupa de propriul nostru final, și bineînțeles ne putem întreba :
Cum va arăta finalul meu ?
RSS Feed