Fuga după ajutor

 ”«Ce veţi face voi în ziua pedepsei, şi a pieirii, care va veni din depărtare peste voi?»«La cine veţi fugi după ajutor, şi unde vă veţi lăsa bogăţia?»” (Isaia 10:3).  

Oamenii caută mereu să fie independenți, pentru aceasta adună bogății cât mai multe. Își asigură bunurile, viața, proprietățile. Cei cu dare de mână se înconjoară cu un număr suficient de servitori și paznici care să îi țină la distanță de primejdii. Relațiile lor sunt un cerc mic de  prietenie care se aprobă reciproc. Chiar și oamenii mai puțin bogați nutresc gânduri de independență, bunăstare și tihnă.

  Pentru oameni în general, întrebarea de mai sus are diferite conotații. De pildă, unii o pot ignora, din lipsă de semnificație, alții pur și simplu nu-i acordă atenție din necredință. Sau poate alte persoane se amuză, considerând-o o glumă. Pot fi și persoane  indignate, amenințate chiar, la auzul acestei întrebări.

Totuși, acordându-i probabilitatea de unu la mie, pentru a fi reală, ce răspuns personal îi putem da?

În ce mă privește, nu mă regăsesc în grupul scepticilor, deci cred și am certitudinea că cel ce îmi aude strigătul de ajutor, și care mi-l poate oferi este Dumnezeu. Banii, bogățiile, proprietățile deseori chiar semenii nu au urechi să audă strigătul meu. Împărtășesc afirmațiile psalmistului care spune; ”Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul”  (Psalmi 121:2).  

Consider că este bine si va incurajez să fugim după ajutor la Domnul cu mult înainte de a veni ziua aceea pe care nu o putem evita.

Un ajutor de nădejde

”Samuel a luat o piatră pe care a pus-o între Miţpa şi Şen, şi i-a pus numele Eben-Ezer (Piatră de ajutor), zicând: «Până aici Domnul ne-a ajutat»”(1 Samuel 7:12).  

  Sunt persoane a căror experiență cu Dumnezeu este foarte bogată. Mărturiile lor în acest domeniu stârnesc un viu interes. Cititorii și ascultătorii doresc să afle dacă ei pot beneficia de aceleași experiențe. Momentul la care face referire citatul de mai sus era cu totul special. Poporul Israel se afla în mijlocul unei confruntări cu poporul vecin. Conflictul avea implicații sociale, teritoriale, religioase puternice. Felul în care se încheie un astfel de conflict redefineşte  harta geografică, politică, demografică, religioasă a celor două popoare. Raportul de forțe era în defavoarea israeliților. Din toate datele existente favoriții victoriei erau Filistenii. Uimitor, victoria a fost de partea lui Israel, o victorie deplină. Monumentul  Eben-Ezer, (o piatră de hotar) vorbește despre Dumnezeu ca un adevărat ”ajutor de nădejde” care intervine soluționând cele mai critice momente ale vieții.  Autorul consemnează rezolvarea problemei scriind ; ”Astfel au fost smeriţi Filistenii, şi n-au mai venit pe ţinutul lui Israel. Mâna Domnului a fost împotriva Filistenilor în tot timpul vieţii lui Samuel” (1 Samuel 7:13).  

Da, oamenii au experiențele lor personale cu Dumnezeu. Și noi putem avea astfel de experiențe extraordinare. Iată un cuvânt de încurajare în această privință. ”Ferice de cine are ca ajutor pe Dumnezeul lui Iacov, ferice de cine-şi pune nădejdea în Domnul, Dumnezeul său!” (Psalmi 146:5).  Nimeni nu este un ajutor de nădejde așa cum este Domnul ! Oricine dorește poate să se convingă personal de această realitate.

Mulți ajutați, puțini ajută.

”Toţi copiii lui Israel, bărbaţi şi femei, pe care-i trăgea inima să ajute la lucrul poruncit de Domnul prin Moise, au adus Domnului daruri de bună voie” (Exodul 35:29).

Evreii, căci despre ei este vorba, sunt un popor cu totul special, foarte multe informații despre ei sunt scrise în Biblie. Mai mult decât orice alt popor de pe fața pământului, ei au beneficiat de ajutorul deosebit de felurit pe care Dumnezeu li l-a oferit. Cu toate acestea, în ei vedem un comportament specific naturii umane, anume; nu le displace ajutorul ce vine din partea lui Dumnezeu, îl doresc, îl consumă până la saturație, în schimb îi deranjează prezența lui Dumnezeu, se simt incomodați, îngrădiți, sufocați de El.

Azi lucrurile sunt la fel, oamenii de orice confesiune religioasă nu încetează să strige după ajutor din partea lui Dumnezeu. Cer vindecare de boli, reușită la examenele copiilor, grațiere pentru condamnările celor din familie, pâine, scutire de amenzi, reușită în căsătoriile pe care le aranjează , … și multe altele. Cer creștinii cer de zor tot felul de ajutoare din partea lui Dumnezeu. Tuturor le place să fie ajutați.

Cum stau lucrurile însă atunci când Dumnezeu ne cere să ajutăm, să ne aducem contribuția la anumite cauze. Câtă tragere de inimă avem atunci când trebuie să dăm din ale noastre? Cât de mult ne trage inima să venim în ajutorul cuiva? Cât de tare bate inima pentru lucrarea lui Dumnezeu? Ori găsim scuze? Ori amânăm lăsând pe altă dată?

 Da, mulți ajutați puțini ajută. Așa a fost cândva și pare-se  că la fel este și azi, părerea mea. Am totuși o singură întrebare: dacă Dumnezeu ne-ar ajuta pe noi la fel cum noi ajutăm, ce s-ar întâmpla cu omenirea?

Va invit sa meditam impreuna la subiectul acesta.

 
Am auzit și eu așa întâmplător faptul că într-un anumit sat locuia un om sfătos care știa multe, poveștile lui erau savurate de ascultători. Zicea el că un tată și-a trimis feciorul mare de acum și fără dare de mână la lucru, singur la pădure să aducă lemne de foc, spunându-i ca ori de câte ori are nevoie de ceva să strige după ajutor și-l va avea. După două zile fiul s-a întors acasă cu carul de lemne, obosit, flămând , cu hainele rupte. La îndemnul mamei a povestit și el cele întâmplate în pădure. Cum ajuns acolo a mâncat bine ce avea în traistă apoi s-a culcat după ce a strigat;”ajutor, umple carul cu lemne să le duc acasă!”. Când s-a trezit el, stelele erau pe cer, carul gol și boii au ieșit din jug și pășteau de voie iarba din pădure. Flămând de acum de atâta somn, a mai strigat după ajutor, și pentru că nu vene de nicăieri, a pus mâna pe topor, a tăiat primul copac din calea lui, l-a făcut bucăți să-l poată pune în car, a prins boii din nou la jug și a venit acasă supărat pe tatăl său că l-a trimis singur la pădure fără ajutor. ….
Oamenii experimentează deseori singurătatea în diversele ei forme și intensități. Cu foarte puține excepții, singurătatea devine o povoară greu de purtat. A fi singur nu este bine, suntem creați pentru comuniune, deci socializarea este parte reală a vieții noastre. Așadar afirmația exprimată de Dumnezeu este pe deplin corectă. ”Domnul Dumnezeu a zis: «Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el»” (Geneza 2:18). Deci pentru cea mai lungă perioadă a vieții Dumnezeu a pregătit omului ajutorul de care are nevoie pentru ai fi bine. Lucrurile se complică atunci când omul din diferite motive nu primește ”ajutorul potrivit” respingându-l ori schimbându-l sau luându-și el însuși mai multe.





Dar nu doar familia este locul unde omul are nevoie de ajutor, mai sunt încă multe alte circumstanțe ce nu pot fi depășite fără ajutor. Cine îl va oferi? Cine va fi dispus să intervină în favoarea omului? Cine va vedea nevoia de ajutor? …. și multe astfel de întrebări se nasc în momente, situații, împrejurări. Cu siguranță patriarhul Iacov avea în minte astfel de întrebări când la un moment dat a întrerupt binecuvântarea fiilor săi rostind celebra afirmație; ”În ajutorul Tău, nădăjduiesc, Doamne!” (Geneza 49:18).

Ajutorul potrivit fiecărei circumstanțe își are origine în Dumnezeu, fie dar să avem discernământul necesar pentru a intra în posesia lui la timpul potrivit. Deseori ajutorul este în noi, este cu noi, este lângă noi, deci la îndemână gata să fie întrebuințat după nevoie.