”Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toţi oamenii, a fost arătat…” (Tit 2:11).

Harul lui Dumnezeu are mai multe înțelesuri fiind exprimat prin toate. Iată cum este definit în Limba română:
HAR s. 1. v. milă. 2. v. graţie. 3. v. slavă. 4. v. aptitudine. 5.v.dar. (Dicţionar de sinonime)

Toate aceste forme de manifestare sunt deja prezente în mijlocul omenirii, sunt accesibile celor interesați și celor care au nevoie. Orice persoană care dorește și acționează în vederea obținerii va avea parte de acest har.
  Substanța ”Harului” constă în mântuire adusă până la posibilitatea fiecărui individ.  Dumnezeu nu a distribuit har restrictiv, părtinitor sau discriminatoriu față de oameni. Toți oamenii de pretutindeni au ceva în comun, anume calitatea de a păcătui. Prin urmare toți păcătoșii au nevoie și le-a fost acordată aceeași cantitate de milă, iertare, grație, circumstanțe. După cum păcatul este accesibil tuturor, la fel și harul a devenit accesibil tuturor. Cu mențiunea că fiecare individ trebuie să intre în posesia acestui har și să rămână sub protecția lui.  

Ma rog ca Dumnezeu sa binecuvinteze pe fiecare cititor cu o saptamana plina de har.

”Sfătuieşte pe robi să fie supuşi stăpânilor lor, să le fie pe plac în toate lucrurile, să nu le întoarcă vorba, să nu fure nimic, ci totdeauna să dea dovadă de o desăvârşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, mântuitorul nostru” (Tit 2:9f).


Odată cu diversificarea muncii potrivit cererii și ofertei, au apărut și diferite raporturi între oameni indiferent de religia pe care aceștia o aveau.
Angajatul, respectiv robul, avea un statut, diferit de al angajatorului, respectiv stăpânul. În fișa postului de angajat creștin intrau următoarele responsabilități:
Supunere. Locul de muncă este o favoare și o sursă pentru existență. Respectul prin munca prestată și prin felul de vorbire manierat sunt indiscutabile. Poziția de creștin este compatibilă cu o astfel de atitudine.
Corectitudine. A fi cinstit, corect, econom, mulțumit, fără lăcomie sunt alte aspecte pe cât de sensibile, pe atât de normale printre creștini. Într-o societate lipsită de valorile corectitudinii, creștinii aveau ocazia să demonstreze diferența.
Credincioșie. De asemenea a fi rob sau angajat dispus să manifeste consecvență, perseverență, continuitate pentru a presta o muncă de calitate folositoare și aducătoare de profit stăpânului intra în atribuțiunile fiecărui muncitor.
Mărturie creștină. Toate cele amintite se dovedesc reale din pricina faptului că prin statutul lor principal, acela de creștin, superior celui de angajat, se transmitea un mesaj, se prezenta un anumit tip de mărturie.
Mărturia era de fapt forma cea mai reală și clară a prezenței lui Dumnezeu în toate aspectele vieții practice a persoanei credincioase în societate, indiferent că avea poziția de angajator sau doar cea de angajat. Ceea ce la început era perceput ca un subiect teoretic de învățătură, se transforma suficient de repede într-un subiect practic de viață trăită public pentru cinstirea și onoarea lui Dumnezeu. 

Va invit ca in saptamana in care intram, sa relectam impreuna la implicatiile statutului nostru de angajati.O saptamana binecuvantata.

”dă-te pe tine însuţi pildă de fapte bune, în toate privinţele. Iar în învăţătură, dă dovadă de curăţie, de vrednicie, de vorbire sănătoasă şi fără cusur, ca potrivnicul să rămână de ruşine, şi să nu poată să spună nimic rău de noi” (Tit 2:7f).


Implicit liderul este privit de foarte multe persoane ca model la care se raportează diferite aspecte ale vieții de credință. Sunt enumerate câteva domenii în care puterea exemplului este de netăgăduit:
Fapte bune. Cele mai multe dintre acțiunile nonverbale intră în sfera faptelor. Când ceea ce face un lider creștin este pozitiv, comportamentul, acțiunile, felul de a fi, atunci se înscrie pe traseul exemplului vrednic să fie imitat.
Învățătură. Informațiile pe care le adună pentru el și pe care le împarte altora, sunt o altă componentă ce dă putere exemplului. Doar învățătura sănătoasă poate deveni exemplu de urmat.
Vorbire. Felul în care comunicăm și transmitem mai departe ceea ce suntem, ocupă un spațiu suficient de larg în zona exemplului personal. Oamenii ne judecă după ceea ce văd și aud de la noi.
Conturul desenat de fapte, învățătură, vorbire va fi cartea noastră de vizită precum și ținta acuzațiilor ori a aprecierilor ce se vor răsfrânge asupra noastră.

Va incurajez ca in aceasta saptamana, sa reflectam impreuna la puterea exemplului nostru si la persoanele care sunt influentate de noi in mod voluntar sau involuntar.