Se spune că în viață toate lucrurile au un traseu al lor ce trebuie urmat întocmai de cine dorește să obțină beneficii maxime. De pildă, școala, profesia, prietenia, familia…..
Se pare că și în ale credinței lucrurile sunt la fel, viața de creștin are traseul ei specific, inconfundabil. Pentru creștinii autentici, precum Pavel și Filimon, traseul poate fi reprezentat prin diagrama următoare :
Părtășie → Credință → Fapte → Dragoste = Bine → Bucurie → Mângâiere → Înviorare
Mă întreb, în ce măsură mai este de actualitate un asemenea traseu pentru creștinismul modern ?
Sau poate este altul mai adecvat ?
Ioan R.