”… către Biserica din casa ta” (Filimon 1:2). 
Cititorul Bibliei descoperă o serie de concepte speciale.
Azi conceptul de Biserică este asociat fie confesiunii, fie clădirii în care se întrunesc membrii unei confesiuni. Mai puțin sau poate deloc se folosește cu referire la spațiul de locuit al familiei.
Aprecierile mele se  focalizează pe două dimensiuni ale noțiunii  de casă;
                Dimensiunea umană, ce cuprinde persoanele ce alcătuiesc familia, soți, părinți, copii. În primul rând aceștia trebuie să fie legați de Isus Cristos prin credință. Mai înainte de orice, trupul acestora trebuie să devină locuit, umplut, dedicat, supus, în slujba, la dispoziția Duhului Sfânt. Viața fizică, zilnică, socială, familială trebuie să fie în armonie cu prezența continuă a Domnului Isus Cristos. Persoanele al căror Cap este Isus Cristos, alcătuiesc Biserica Vie, implicată în slujirea de evangelizare, misiune, mărturie care îl onorează pe Dumnezeu.
                Dimensiunea locativă, spațiul în care viețuiește familia, fiind disponibil ca loc de întâlnire al creștinilor care se adună ocazional pentru a dezvolta,  promova și experimenta tot ce le cere Isus Cristos. Preocupare lor fiind aceea de a crește în cunoașterea Domnului Isus, în educația biblică, în Har, în maturitate. Biserica fiind alcătuită din mai multe familii, succesul și mărturia ei depinde implicit de  consistența spiritual duhovnicească a tuturor familiilor ce o alcătuiesc.
Traseul spiritual al unei biserici locale depinde foarte mult de gradul de implicare al fiecărei familii și case în care se practică un creștinism  autentic,  care au făcut din locuințele lor un spații în care Isus Cristos se simte bine  și își poate exersa acțiunile  de binecuvântare.
Cum ne putem aprecia noi casele în care locuim ?
Se poate vorbi despre ”Biserica din casa noastă” ?

Ioan Rusu

”Pavel, întemniţat al lui Isus Cristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru…” (Filimon 1:1).
Creștinii din alte vremuri aveau ceva deosebit de cei de azi, felul lor de vorbire ne dezvăluie relațiile pe care le aveau cu Isus Cristos și unii cu alții.

Întemnițat al lui Isus Cristos.
O relație specială rezervată credincioșilor autentici pentru care Isus Cristos înseamnă totul. Viața, biruința, suficiența, cunoașterea, propovăduirea, suferința, neprihănirea, mântuirea, viața veșnică, răsplătirea. O  astfel de persoană este în Cristos și Cristos în ea. Timpul aparține în totalitate lui Cristos, sunt nedespărțiți. În orice circumstanță ei sunt una, și cei din jur văd bine lucrul acesta.

Frate.
Chiar dacă sunt din generații diferite, faptul că au devenit părtași aceluiași har, au același Mântuitor, același Domn, același Cap, aceeași Țintă, același traseu spiritual, aceiași  dedicare, ia condus la relații de frățietate. De fapt poartă în ei același Duh al lui Dumnezeu pe care îl avea din belșug Isus Cristos. Pentru creștinii autentici relația frățească este indestructibilă.

Prea iubit.
Interesantă expresia adresată uni frate în credință, nu doar dragă, iubite frate ci preaiubit, reprezintă o dimensiune nouă a relațiilor ce vin din pricina credinței în Isus Cristos. Contextul epistolei adresate lui Filimon excelează prin conținutul ce  emană dragostea în toată splendoarea ei dumnezeiască. Acest aspect se traduce în limbajul apostolului Petru prin cuvintele;   ”ca unii cari, prin ascultarea de adevăr, v-aţi curăţit sufletele prin Duhul, ca să aveţi o dragoste de fraţi neprefăcută, iubiţi-vă cu căldură unii pe alţii, din toată inima” (1 Petru 1:22).

Tovarăș.
În Trupul Domnului Isus Cristos, fiecare individ trebuie să fie activ asemenea organelor din trupul uman. În acest fel, creștinii implicit devin tovarăși de slujire. Semnificative sunt si afirmațiile Domnului Isus; când a zis ucenicilor Săi: „Mare este secerişul, dar puţini Sunt lucrătorii!Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui”( Matei 9:37f). 

Așa erau creștinii cărora le  scria epistole Pavel…
Se cuvine să luăm aminte toți cei ce purtăm numele de crești !

Ioan Rusu

”Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu. Dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu: pentru ca în toate lucrurile să fie slăvit Dumnezeu prin Isus Cristos, a căruia este slava şi puterea în vecii vecilor! Amin” (1 Petru 4:11).

Cuvintele au putere creatoare.
Imagini, sentimente, emoții, decizii, urmează  după auzirea sau citirea cuvintelor. Ascultătorii devin pământul în care semințele cuvintelor prind viață. În timp cuvintele cuceresc ființa ascultătorului transformându-l în prelungirile lui, transformându-l încet în sclav, așa  cum au devenit ascultătorii lui Hitler de exemplu, sau ai lui Stalin, ai lui Lenin sau ai lui Mao.
Deci, atenție la  cuvintele pe care le ascultăm și la vorbitorii pe care-i audiem.

Cuvintele sunt unealtă de slujire.
Cu ele ne slujim nouă înșine, sau celor dragi, sau celor din jur,   sau șefilor. Folosind puterea cuvintelor ne facem viața frumoasă, ne câștigăm existența, ne creștem copii, ne facem prieteni sau chiar dușmani.
Creștinii au privilegiu să folosească cuvintele slujindu-l pe Dumnezeu, în colaborare cu Isus Cristos în așa fel ca toată onoarea să fie a Domnului.
Dumnezeu știe să onoreze cum se cuvine pe fiecare persoană care Îi slujește.

Cuvintele responsabilizează.
Mai devreme sau mai târziu  cuvintele noastre se vor întoarce după noi, ele rămân peste vremi chiar și atunci când nu vom fi printre cei vii.
Isus Cristos spune; ” în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor, pe care-l vor fi rostit”( Matei 12:36). 
Hm…….  ce-i și cu vorbirea asta ……..

Ioan Rusu