• Acasa
  • Publicatii
  • Media
    • Prezentari Video (ppt).
    • Predici Audio
    • Album Foto
    • Album Video
  • Meditatii Biblice
  • Contact

PAȘI   CE   SCHIMBĂ   VIAȚA - pasul cinci

4/22/2017

 
​”Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, deci, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său” (Luca 10:2).

Pasul cinci.   Odată decis să rămân de partea Domnului Isus în orice circumstanțe s-ar ivi am liberatea de slujire. Cunoștințele, caracterul și dedicarea mă recomandă. Isus Cristos îmi arată perspectiva slujirii. Cel ce tocmește lucrătorii este Stăpânul, proprietarul sau patronul cum ne place să zicem uneori.  Din acest punct de vedere este clar cine stabilește felul,  calitatea, domeniul și locul slujirii.

Rugăciunea este punctul  de plecare al slujirii pe de o parte, iar pe de alta este forma de comunicare a omului cu "Domnul secerișului". Disponibilitatea omului este importantă, nu suficientă însă deoarece Domnul secerișului cere calificare și responsabilitate pentru a atinge performanța necesară.

Slujirea este din punctul meu de vedere privilegiul la care se ajunge pășind în ordine fiecare pas ce decurge logic începând cu răspunsul afirmativ al invitației. Odată ajuns la acest punct omul va descoperi că viața lui personală a fost schimbată iar acum își aduce contribuția pentru schimbarea vieții altora în bine. De bună seamă cei aflați într-o astfel de poziție își savurează beneficiile fapt ce îi motivează să caute cât mai mulți parteneri. Ce pot spune eu despre slujirea mea?

PAȘI   CE   SCHIMBĂ   VIAȚA - pasul patru.

4/15/2017

 

​ ”Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, şi cine nu strânge cu Mine, risipeşte” (Matei 12:30).

Pasul patru. Pe parcursul primilor pași omul are ocazia să se convingă de buna intenție și transparența Domnului Isus dobândind suficiente cunoștințe necesare unei vieți de calitate. În societate însă lucrurile sunt cu totul altfel decât în jugul lui Cristos. Apar astfel situații concrete în care omul trebuie să își clarifice poziția, cu Isus ori împotriva Lui. Duplicitatea este imposibilă, cel puțin asupra acestui fapt suntem atenționați prin expresia menționată mai sus.

Concret, odată ce cunosc învățătura Domnului Isus referitoare la o sumedenie de lucruri concrete  și apoi în societate mă dezic de ele, le resping, ignor , nu le promovez, nu mă exprim clar în favoarea lor, nu sunt consecvent cu ele, o astfel de atitudine este împotrivitoare.  Chiar dacă azi opinia oamenilor este diferită, totuși ele rămân așa cum sunt rostite de Isus Cristos Domnul.

Pe de altă parte, împotrivirea se concretizează printr-o mare risipă. Ceea ce este valoros omului, bunuri necesare, performanțe duhovnicești, ajung să fie îndepărtate, fără folos, neîntrebuințate. Întreaga realizare a persoanei se pierde, beneficiul nemaiexistând.

Cum poate fi evitată o astfel de catastrofă? Exista doar o optiune ! Decizie fermă și definitivă. Dedicare constantă, irevocabilă Domnului Isus.  Dam-mi voie sa intreb:  Cum stai la acest pas? 

PAȘI   CE   SCHIMBĂ   VIAȚA - pasul trei.

4/8/2017

 
”…şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre” (Matei 11:29b).

Pasul trei.   Cei care au făcut pașii anteriori în ordinea stabilită de Isus Cristos au calea deschisă pentru cel de al treilea, învățarea.

Isus era deja perceput de societate ca un învățător de excepție ce rostea cuvinte purtătoare de înțelepciune și putere. Cărturarii vremii se mirau de cunoștințele Lui. Se simțea în discursul lui Isus prezența lui Dumnezeu. Isus, ”Înțelepciunea” personificată le face onoare celor din jurul Său fiindu-Le dascăl.

La picioarele marelui Învățător ochii omului se deschid, mintea lui se înțelepțește, caracterul lui se transformă, viața prinde perspective cerești, întreaga ființă i se innobilează.  Pentru orice om este un privilegiu unic. Prin învățătura Sa, Isus se transferă în cei ce-i sun alături împărțind același jug.

Beneficul imediat este odihna sufletească. Sufletul este mai important decât trupul, el se hrănește cu altfel de hrană, are alte năzuințe față de trup. Sufletul tânjește după Isus, și pentru binele trupului vrea să-i redea acestuia caracterul Cristic.

Sunt eu interesat de toate acestea? Mă preocupă dorințele sufletului meu? Doresc din toată inima să aflu ce fel de învățătură are Isus Cristos pentru mine?  Atunci știu ce trebuie să fac.  Vin, Iau, Învăț.

PAȘI   CE   SCHIMBĂ   VIAȚA -

4/1/2017

0 Comments

 
”Luaţi jugul Meu asupra voastră”( Matei 11:29).  

Pasul doi.  Pentru toți cei care au răspuns afirmativ invitației Domnului Isus, celor interesați de oferta  prezentată de Fiul lui Dumnezeu, și o consideră benefică li se deschide oportunitatea celui de al doilea pas ce constă în asumarea unui nou parteneriat cu Isus Cristos.  Asta înțeleg eu prin ”luați jugul Meu”.

Cele mai mărețe curiozități și cele mai nobile interese rămân nefructificate fără asumarea contextului în care acestea se împlinesc. Metafora jugului ne ajută să realizăm importanța condiției de a fi aproape de Domnul Isus. Prin acest fel de apropiere care desigur implică credință suntem așezați în poziția favorabilă dezvoltării personale. Dacă vrem ne lăsăm protejați de Isus Cristos, și astfel are loc transferul conținutului ofertei Lui în viața noastră.

Confirmarea beneficiilor multiple al asumării integrale a ofertei vine prin cuvintele ”Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.” Orice fel de comentarii referitoare la ”jugul lui Isus” pot fi rostite numai după ce omul l-a experimentat, altfel sunt doar prezumții imaginare lipsite de orice temei. 

Ce pot spune eu despre mine însumi? Am fost, sunt interesat să fac acest pas? Mă preocupă dezvoltarea mea personală din punct de vedere duhovnicesc? Sunt dispus să îmi asum tot ce are Domnul Isus pentru mine? Îmi imaginez ce urmează după acest pas? Comentariile personale se bazează pe experiența proprie?  Oricum cine nu face acest pas nu are cum să treacă mai departe.
0 Comments

    Archives

    April 2020
    March 2020
    February 2020
    January 2020
    April 2017
    March 2017
    February 2017
    January 2017
    December 2016
    March 2016
    February 2016
    December 2015
    September 2015
    August 2015
    July 2015
    June 2015
    March 2015
    February 2015
    January 2015
    December 2014
    November 2014
    April 2014
    March 2014
    February 2014
    January 2014
    December 2013
    November 2013
    October 2013
    September 2013
    August 2013
    June 2013
    May 2013
    April 2013
    March 2013
    October 2012
    September 2012
    August 2012
    July 2012
    June 2012
    May 2012
    April 2012


    Categories

    All

    RSS Feed

Acasa
Publicatii
Comenzi
Meditatii Biblice
Resurse Video
Resurse Audio