„Tomo” i-a zis Isus „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut” (Ioan 20:29).
Credința motivată de vedere poate fi importantă pentru persoanele care își văd îndeplinite așteptările întocmai cum le-au exprimat, de exemplu ne slujește Toma.
La acest nivel se nasc adevărate competiții între creștini, unii doresc să aibă și ei parte de aceleași experiențe ca ceilalți, să vadă aceleași lucruri , să simtă același fel de sentimente și emoții, să audă aceleași voci, etc.
Credința de acest fel depinde în totalitate de condițiile impuse ori induse de grupul respectiv și nu de învățăturile prezentate de Domnul Isus Cristos.
”Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut”, cuvinte rostite de Domnul Isus, deschid credinței  o altfel de perspectivă diferită  ce nu se bazează pe vedere, experiențe, sentimente, ci pe cuvântul rostit și ajuns la noi fiind scris în Biblie.
De fapt Isus Cristos Domnul cel înviat din morți, a rostit ”dezlegarea la Credință”, o credință ce produce fericire, siguranță, ascultare, mântuire, pocăință, naștere din nou, viață veșnică.
E minunat să facem parte din generația celor ce pot fi credincioși cu adevărat nu prin vedere ci prin Cuvântul scris sub inspirația directă a Duhului Sfânt.
Ce fel de credincioși suntem noi ?

Cu stimă
Ioan Rusu

Ziua lui Toma

Din relatările Bibliei referitoare la Toma mi-a atras atenția dialogul cu Isus la opt zile după învierea din morți.;”Apoi i-a zis lui Toma: «Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.«Drept răspuns, Toma I-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!»” (Ioan 20:27f). 
Expresia profundă ”Domnul meu şi Dumnezeul meu!” rostită cu pioșenie și reverență ne permite să gândim la contextul momentului respectiv cu o deosebită încărcătură teologică.

În același timp, avem prilejul să descoperim câteva din posibilele semnificații ale acestei afirmații ce rezonează și în prezent;
-          Expresie verbală ce autentifică prezența credinței în Isus Cristos ca persoană suverană.
-          Declarația publică a faptului că aparține de drept și de fapt Celui ce a biruit moartea.
-          Confirmarea cunoașterii Celui ce a murit și a înviat pentru mântuirea omului.
-          Maturitate duhovnicească.
-          Sfârșitul perioadelor de îndoială și a discuțiilor ce o poate întreține.
-          Dedicare definitivă și irevocabilă în slujba Domnului Isus Cristos.

În ce mă privește aș defini momentul respectiv a fi ” ziua lui Toma”.
Tot odată aș îndrăzni  să întreb;  noi, noi cei de azi, creștini și cititori ai Bibliei, putem zice asemenea lui Toma, ”Domnul meu şi Dumnezeul meu!” ?

Avem fiecare dintre noi o asemenea zi ?

Multă binecuvântare și credință !

Cu deosebită considerație.

Ioan Rusu

                                                                                   CRISTOS A ÎNVIAT  !

Învierea înseamnă biruință !

Acest fapt măreț implică o serie de considerente cum ar fi:

-          Biruința fiecărui om asupra morții a devenit posibilă prin Domnul Isus cel înviat.

-           Viața eternă este asigurată omului de Domnul Isus cel înviat.

-          Învierea din morți reprezintă biruința asupra păcatului.

-          Certitudinea învierii din morți motivează credința în Isus Cristos.

-          Învierea din morți motivează responsabilitatea vieții știind că nu totul se sfârșește la mormânt.

-          Învierea din morți poate determina atitudini echilibrate ale vieții, știind că ce-i mai bun urmează să vină.

-          Învierea Domnului Isus Cristos este garantul că Biblia prezintă adevărul în tot ce stă scris în  ea.

Efectele ÎNVIERII sunt puse cu generozitate la dispoziția fiecăruia dintre noi.

Fiți binecuvântați.

                Ioan Rusu

2   Din peșteră în casă primitoare

”…, a ieşit afară din cetate, şi S-a îndreptat spre Betania, şi a rămas acolo”( Matei 21:17).

O zi începută promițător cu soare, entuziasm, aclamații, bucurie, s-a încheiat într-o notă posomorâtă cu interogații, mânie, ură, norii răzbunării au coborât peste capetele marilor preoți. Se prevesteau zile furtunoase cum n-au mai fost vreodată.
Isus deținea agenda săptămânii,  cunoștea valoarea fiecărei clipe,   cei 12 apostoli aveau nevoie de câteva lecții practice pe finalul uceniciei.
Popasul din Betania avea menirea să arate ucenicilor diferența dintre ”peșteră și casă”.
Spre deosebire de Templul din Ierusalim, casa din Betania avea ceva specific:

-          Isus și ucenicii erau invitații de onoare și bineveniți în orice timp sau împrejurare.

-          Intervențiile Domnului Isus, chiar și cele corective erau acceptate de personalul casei.

-          Cuvintele lui Isus erau savurate de ascultători interesați.

-          Prezența lui Isus și a ucenicilor producea un ambient plăcut și oferea cadru de slujire și împlinire pentru fiecare dintre membrii familiei.

-          Mireasma parfumului prețios se răspândea deopotrivă peste toți cei din casă.

-          Părtășia din jurul mesei era confortabilă, plăcută, educativă, folositoare tuturor participanților.

Întrebările zilei.

-          Casa noastră se aseamănă cu cea din Betania ?

-          Isus Cristos Domnul are aceeași libertate de exprimare și decizie ?

-          Prezența lui Cristos în casa noastră ne-ar fi confortabilă ?

-     Cum ne vede Isus, locuind în ”peșteră, sau casă” ?

Cititorilor, multe binecuvântări.

                Ioan Rusu

Meditații din săptămâna mare.

 1      Început provocator

 ”Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei,  şi le-a zis: Este scris: «Casa Mea se va chema o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari»” (Matei 21:12f).

Șocant  !
          Cum poate fi  justificată atitudinea dură și inflexibilă față de cei ce trudeau în folosul închinătorilor oferindu-le  cele prescrise de Moise la porunca lui Dumnezeu ?
          Cum a fost posibil ca Isus  Cristos să folosească cuvinte atât de jignitoare la adresa celor ce slujeau la Templu ?
Răspunsul se află în versetul 13.

          În timp oamenii și-au permis să deturneze hotărârea lui Dumnezeu referitoare la Templu, ”Casa” unde să poată locui în tihnă, să-Și primească oaspeții, să Se îngrijească de nevoile lor, să fie sursa lor de bucurie, să le fie o companie plăcută într-o ambianță sfântă.
          Oamenii  și-au permis o abordare economică a religiei promovând activități profitabile financiar ajungând în timp la un puternic conflict de interese.
          Realitatea pe care o vedea Isus Cristos era o evidentă ”incompatibilitate” teologică inacceptabilă   care trebuia să se încheie imediat !

Ce-i de făcut ?

         - O evaluare serioasă în lumina Bibliei referitoare la opiniile ce le emitem sau acceptăm cu privire la închinare, Templu, religie, preoție …

          - Revizuirea atitudinilor ce ne poziționează în diferite situații de incompatibilitate a relației cu Dumnezeu.

          - Să ne conformăm fără împotrivire învățăturilor exprimate de Isus Cristos, primind acțiunea Sa de curățire pentru ca relația (religia) noastră cu Dumnezeu să fie pentru binecuvântare.
Toți cei ce cunosc aceste lucruri, au libertatea și responsabilitatea deciziei prin care vor avea fie respingerea, fie acceptarea Domnului. Nimeni nu poate decide în locul nostru.

Cititorilor, inspirați

                Ioan Rusu,